Ediție specială – Ce cred elevii despre Bullying?

By 26 August 2025 September 1st, 2025 Articole

În parteneriat cu Clubul de Jurnalism si Public Speaking pentru Copii si Tineri al doamnei Maură Anghel, redactor la Ziarul Evenimentul, aducem în prim plan articole despre școală și problemele din educație redactate de elevi ieșeni, aflați încă în ciclul gimnazial.

Sperăm ca viziunea lor pură și lipsită de tabu să schimbe perspectiva noastră și a decidenților cu privire a temele abordate.


Bullying-ul în școli și efectele sale

Bullying-ul se întâmplă de obicei în școli, dar poate fi întâlnit în orice loc public. Acest fenomen include un „agresor’’ și o „victimă” și poate să se desfășoare în mai multe moduri. Agresorul își poate răni victima emoțional, mental sau chiar fizic. Oricine poate să-și găsească o victimă, luându-se după anumite aspecte (stil, personalitate, bani, etc), iar unii își aleg victime doar pentru că văd că acestea sunt mai vulnerabile decât ei.

Dar de ce unii oameni fac asta? De ce există agresori?

Deși nu este bine să-i rănești pe alții prin bullying, asta nu înseamnă întotdeauna că persoana care face asta este neapărat cineva rău, care dorește să jignească alți oameni. Unii agresori au și ei propriile lor probleme și nu știu cum să se descarce, așa că-i insultă pe alții, la fel cum au fost și ei răniți la rândul lor. În alte cazuri, este posibil ca acești copii agresori să fi fost învățați să procedeze în acest fel, unii dintre ei probabil crescând în condiții mai puțin generoase emoțional și, din acest motiv, nu știu cum să interacționeze cu ceilalți. Este important să încercăm să înțelegem de ce unii oameni fac asta. Bineînțeles că nu spun că fiecare bully are un motiv să se comporte în acest mod, dar nu toți chiar o fac intenționat. Este important ca și ei să învețe că acesta nu este un mod bunde a se descărca și să-și găsească un prieten sau doi ca să-i ajute.

Cum să ne confruntăm cu un bully?

Această problemă are mai multe rezolvări, dar nu toate merg întotdeauna. Unadintre cele mai comune este să anunțăm un profesor sau pe cineva din mediulșcolar, însă, în multe cazuri, aceasta nu rezolvă nimic, chiar și atunci când copii agresați se confruntă cu probleme mult mai grave. O soluție ce ar putea funcționa mai bine ar fi să anunțăm un părinte, sau dacă este grav, nu este o rușine să anunțam poliția. 

În ce constă bullying-ul?

Cum am spus mai sus, bullying-ul constă în a răni pe cineva emoțional sau chiar fizic, dar cum se poate face asta? A răni pe cineva emoțional este mai ușor decât fizic, dar poate lăsa urme mai adânci și chiar să aibă consecințe mai grave.Persoana abuzată poate încera să se schimbe, devenind mai tăcută, ca să evite să mai fie vizată, dar poate merge chiar până la actul de a se răni singură din cauzastresului. Bullying-ul emoțional poate consta în a râde de cum cineva se îmbracă, a nu-i respecta și a râde intenționat de religia, pronumele sau afecțiunile sale medicale, a râde și a face glume despre aspectul fizic, a-l face de râs în fața mai multor oameni.

Toate astea pot fi doar glume proaste, dar pot și escalada spre agresiuni zilnice,ceea ce poate să rănească o persoană pe termen lung.

Bullying-ul fizic este și el foarte grav, dar acesta poate produce răni ce se vor vindeca mai repede, însă, dacă acest comportament este repetat, poate ducă și el la răni emoționale. Bullying-ul fizic înseamnă a lovi, a împinge, a lua lucrurile cuiva și a le distruge, a provoca victimei răni și vânătăi.

Acestea sunt doar câteva exemple, dar există și alte moduri mult mai grave în care o victimă poate fi abuzată.

Cum poate bullying-ul să schimbe o persoană?

O persoană care este o victimă în mod regulat, poate să sufere, în timp, niște schimbări de personalitate. Acelea pot fi o stimă de sine scăzută, devine mai tăcută și vorbește numai cu persoanele cu care se simte în siguranță, poate să-și schimbe modul în care se îmbracă, personalitatea, interesele.

Dacă cineva se chinuie cu astfel de probleme, cel mai bun mod de a reacționa este să-i lași să vorbească și să-i ajuți să-și revină.

Poate cineva apropiat să fie agresorul tău? 

Oricine poate fi un agresor, de la un copil pe care nici nu-l cunoști, de la rivalul tău sau chiar și prietenul tău cel mai bun! Da, m-ați auzit bine! Acum, bullying-ul între prieteni se poate desfășura diferit. Nu este de obicei la fel de intens ca cel practicat de alții, dar poate lăsa urme la fel de adânci. În acesta situație este vorba despre comentarii ce te rănesc, încercarea de a te izola de alții, glume și farse care doar te fac să te simți inconfortabil și umilit. Un bully se supără pe cealaltă persoană și dă mereu vina pe ceilalți, impune limitele doar după placul lui, se idealizează pe el și îi face pe ceilalți să se simtă mai puțin importanți.

Cu timpul, această prietenie toxică poate avea diferite efecte pentru cealaltă persoană, cum ar fi: obișnuirea cu astfel de relații și nevoia de a avea una,vinovăție când cineva este supărat, frica să ajungă din nou într-o astfel de prietenie, neîncredere în oameni noi, frica să nu îi rănească pe alții.

Dacă întâlniți pe cineva astfel, cel mai bun mod este să fiți atenți cu ei și să-i ajutați să treacă peste acele obiceiuri.

Bullying-ul nu este o glumă, iar acesta poate să aibă niște consecințe grave pentru victime, așa că aveți grijă cum îi tratați pe cei din jurul vostru.

Bianca-Ioana Jităreanu


Bullying-ul văzut prin ochii unui copil: „ Eu cred că e important să avem curaj să intervenim și să vorbim”

Eu cred că bullying-ul este o formă de violență și batjocură, care poate lua diverse forme: de la violența fizică, cum ar fi împinsul sau lovitul, până la violența verbală, prin cuvinte urâte și jignitoare. Uneori, bullying-ul se manifestă prin porecle răutăcioase, prin faptul că cineva râde de tine dacă ești diferit sau greșești sau chiar prin excluderea ta dintr-un grup.

Nu este vorba doar despre bătaie sau jigniri față în față. În prezent, bullying-ul poate apărea și în mediul online: un copil poate posta pe internet poze jignitoare sau mesaje urâte despre alt copil. E greu să fii batjocorit și să nu știi ce să faci. Unii adulți, atunci când le povestim, spun că sunt doar glume și că suntem noi prea sensibili.

Bully-ul se poate lua și de aspectul fizic: poți fi făcut „gras” și ironizat că nu încapi în bancă, sau „slab” și considerat ușor de bătut ori de luat în râs. Poți fi dat la o parte doar pentru că ești altfel. Asta duce la sentimente de tristețe, frică, lipsă de încredere în sine și chiar probleme de sănătate. Unii copii au spus că au ajuns să nu mai poată învăța cum trebuie la școală, să aibă note mai slabe și să trăiască permanent cu teamă. Iar în loc să vii la școală de plăcere, să te joci cu colegii, să înveți lucruri frumoase, stai retras și ești supărat ziua.

Mi s-a întâmplat să văd: o fată din școala mea a fost jignită și lovită, o altă fată a țipat la ea și a tras-o de păr, iar eu am mers imediat la doamna de serviciu și am cerut ajutor. Dacă nu mă duceam, poate se întâmpla mai rău și sunt mândră cumva de mine că am avut curajul să fac asta, dar mi-a fost și puțin teamă. Mi-a fost însă mai tare milă de fata care era bătută și plângea decât frică.

Ca soluții, eu cred că e important să avem curaj să intervenim și să vorbim. Aș încerca să le explic acestor bully cum s-ar simți ei dacă sora sau fratele lor mai mic ar fi în locul celui jignit. Alți copii spun că ar atrage atenția că bullying-ul se poate întoarce împotriva lor: „Dacă tu faci asta, cum te-ai simți dacă altcineva mai mare ți-ar face același lucru?”.

De asemenea, unii elevi cred că trebuie implicați și părinții: „Dacă nu te oprești, le spun părinților tăi ce faci și ei te vor pedepsi”. Însă, așa cum spuneam, unii adulți, părinți, nu cred că este ceva grav și răspund că sunt doar glume de copii. Am văzut și adulți care sunt răutăcioși unii cu alții, iar atunci și copiii lor, văzând asta, cred că este ceva normal și nu se gândesc la ceilalți.

Eu cred că ar fi bine să ne strângem în grupuri și să vorbim despre ce ni se întâmplă, ca să ne sprijinim unii pe alții și să nu ne simțim singuri. Așa putem învăța să facem diferența între bullying și o glumă sau o ceartă mică, care trece repede. Când povestești, îți dai seama că nu ești singur și că sunt alți colegi care au trecut prin lucruri asemănătoare. Eu mai cred și că uneori și cel care face bullying poate trece prin ceva greu și de aceea se poartă așa, ca să se descarce. Dar asta nu înseamnă că e bine. De aceea e important să vorbim, să cerem ajutor și să ne susținem între noi, ca să facem școala un loc mai liniștit și mai prietenos pentru toți.

Ivona Hodoroabă, clasa a III-aȘcoala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”

Leave a Reply