În ultima perioadă, Ministerul Educației a propus o serie de modificări în programa școlară pentru clasa a IX-a, schimbări care au stârnit dezbateri intense atât în rândul profesorilor, cât și al specialiștilor din domeniu. Discuțiile cele mai aprinse s-au concentrat asupra programei de Limba și literatura română, dar și asupra unor discipline precum Biologia, unde există temeri legate de supraîncărcarea conținutului.
O parte importantă dintre profesori și specialiști au avertizat că noua programă riscă să împingă literatura în zona unui discurs rigid și depășit. Mulți consideră că introducerea timpurie a textelor vechi și accentul pus pe istorie literară pot să îndepărteze elevii de lectură în loc să îi apropie.
S-a atras atenția și asupra contextului real din școli: un procent semnificativ de elevi se confruntă cu analfabetism funcțional sau cu dificultăți reale în înțelegerea textelor, iar o programă încărcată și centrată pe tradiție nu pare adaptată acestor nevoi. Pentru ei, esențial ar fi să consolideze competențe fundamentale – lectura în profunzime, exprimarea corectă, analiza și argumentarea – înainte de a fi introduși într-un univers literar prea complex.
Un alt reproș este absența aproape totală a literaturii contemporane din structură. Elevii au nevoie să se regăsească în textele pe care le citesc, iar dacă programa insistă aproape exclusiv pe trecut, riscul este ca literatura să devină pentru ei ceva „mort”, care nu le spune nimic despre lumea în care trăiesc.
Poziția CJE Iași legată de modificările programei școlare anunțate:
În contextul schimbărilor anunțate și înaintate spre dezbatere publică, noi, Consiliul Județean al Elevilor Iași, în calitate de principali reprezentanți ai tuturor elevilor din județul Iași, identificăm următoarele probleme și ne poziționăm astfel:
Programa pentru Limba și literatura română în anii liceali ar trebui să aibă ca prioritate scăderea analfabetismului funcțional. Considerăm că singurul mod real de a realiza o astfel de schimbare la nivel social este prin formarea elevilor ca cititori pe viață și prin transformarea treptată a societății într-una din ce în ce mai cultă, prin această metodă. În viziunea noastră, acest lucru ar fi realizabil prin lărgirea semnificativă a listei de opere studiate și prin integrarea unor opere contemporane, din teme diverse precum science-fiction sau romance. Ulterior, în anii următori de liceu, ar trebui parcurs treptat traseul înapoi prin istoria literaturii, până la originile acesteia, în clasele terminale.
Câteva exemple concrete de aplicare și rată mare de succes sunt:
- Suedia, care a lărgit în urmă cu câțiva ani lista de opere recunoscute curricular pentru a încuraja lectura independentă și pentru a combate analfabetismul;
- Cehia, care acordă libertate cadrelor didactice și școlilor în stabilirea curriculumului detaliat de literatură și stabilește doar anumite direcții și competențe cheie pe care elevul trebuie să le dobândească (curente literare, autori, concepte etc.).
Considerăm că modificarea programei ar trebui să reprezinte un moment de reconcepție și reinventare a materiei, conform cerințelor și solicitărilor formulate de elevi și de cadrele didactice de ani întregi, și nu doar o schimbare de formă sau un „retuș cosmetic” aplicat asupra vechii programe.
Programa pentru Informatică se află într-o situație similar controversată. În anii precedenți, profilele de tip mate-info și mate-info intensiv, precum și studiile ulterioare de specialitate, au pregătit numeroși informaticieni extrem de valoroși și apreciați la nivel internațional. În plus, rezultatele și excelențele olimpice recente obținute de elevii români confirmă eficiența actualei programe.
În acest sens, considerăm că predarea în paralel a două limbaje de programare încă din clasa a IX-a poate reprezenta un impediment major în formarea unei înțelegeri solide asupra conceptelor fundamentale de programare. În opinia noastră, învățarea și perfecționarea elevilor într-un singur limbaj de programare le formează un stil de gândire specific domeniului, ce le permite ulterior să învețe rapid alte limbaje, întrucât, în linii mari, procesele logico-matematice sunt aceleași, iar ceea ce se schimbă este doar sintaxa.
Predarea simultană a două limbaje înainte ca elevii să înțeleagă informatica în ansamblu riscă să producă confuzie și haos conceptual.
Considerăm că noile programe ar trebui să învețe din greșelile trecutului, când programele rigide și concepute fără consultarea comunității educaționale au produs efecte grave asupra elevilor. În acest context, considerăm esențial ca programele noi să ofere libertate profesorilor în modul de predare, stabilind doar competențele și punctele principale pe care elevul ar trebui să le parcurgă sau să le dobândească pe durata anului. Astfel, profesorii pot să facă ceea ce știu ei cel mai bine: să se adapteze nevoilor clasei și să predea în modul cel mai eficient pentru fiecare grup de elevi.
Ulterior, la următoarea adaptare a programei, vor exista trenduri reale ale nevoilor elevilor, demonstrate prin adaptările realizate la nivel local de profesori care ar putea fi adaptate în ulterioarele modificări ale programei.
Numirea doamnei Luciana Antoci în funcția de consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului, în domeniul Educație, a atras atenția nu doar prin experiența sa vastă, ci și prin declarația pe care a făcut-o: „Îmi doresc să creez contexte adecvate în care vocea colegilor mei profesori să fie ascultată.” Această afirmație pare simplă, dar are o profunzime care merită apreciată și analizată cu atenție, mai ales într-un context în care școala românească se confruntă cu dificultăți structurale, financiare și morale.
Luciana Antoci nu este o persoană străină de sistem. Ea a fost profesor, inspector școlar, inspector general adjunct, inspector general la Iași, dar și prefect. Toate aceste funcții i-au oferit o privire complexă asupra realităților din educație, de la nivelul sălii de clasă până la nivelul deciziilor administrative. Tocmai această experiență face declarația ei atât de credibilă. Când spune că își dorește ca profesorii să fie ascultați, nu vorbește doar teoretic, ci din convingerea formată după ani întregi în care a văzut cât de greu ajunge vocea dascălului la urechile decidenților.
Un prim motiv pentru care această declarație trebuie apreciată este faptul că în România profesorii s-au simțit adesea marginalizați în procesul de luare a deciziilor. Politicile educaționale au fost adesea elaborate „de sus în jos”, fără consultarea celor care lucrează direct cu elevii. De aici, numeroase probleme: programe școlare încărcate și greu de aplicat, birocrație excesivă, lipsă de resurse adaptate la realitățile din teren. Dacă această promisiune de dialog se transformă în acțiune, profesorii vor putea contribui direct cu observațiile și propunerile lor, iar măsurile luate vor fi mult mai realiste.
Al doilea motiv este legat de transparență și responsabilitate. O educație de calitate nu se poate construi doar prin ordine și directive, ci prin înțelegerea profundă a ceea ce se întâmplă în școli. Ascultarea profesorilor înseamnă și o validare a muncii lor, o recunoaștere a eforturilor zilnice depuse pentru formarea elevilor. În plus, înseamnă și asumarea faptului că autoritățile nu pot avea întotdeauna toate răspunsurile, ci au nevoie de un parteneriat cu cei din teren.
Este adevărat că simpla intenție nu este suficientă. Declarația trebuie urmată de acțiuni concrete: organizarea unor consultări reale și regulate cu profesorii, reducerea birocrației care îi sufocă, stabilirea unor mecanisme clare prin care propunerile să fie ascultate și integrate în deciziile ministerului. Doar așa promisiunea va deveni realitate, iar încrederea profesorilor în autorități se va putea reface.
Un alt aspect important este legătura dintre această atitudine și speranța elevilor și părinților. O educație mai bună nu se poate construi fără dascăli motivați și ascultați. Dacă profesorii simt că vocea lor contează, vor fi mai implicați și mai încrezători în schimbările propuse. De asemenea, elevii vor beneficia direct de un mediu școlar adaptat nevoilor lor.
În concluzie, declarația doamnei Lucianei Antoci este mai mult decât un mesaj de bună intenție: este un angajament moral care poate marca un început de schimbare în educație. Apreciem faptul că o persoană cu experiență practică și administrativă recunoaște importanța dialogului și a ascultării. Dacă acest demers va fi dus la capăt cu seriozitate, educația românească ar putea câștiga nu doar în calitate, ci și în încrederea dintre profesori, elevi, părinți și autorități.
Redactor: Anastasia Maria Gurzum și Rareș-Petrișor Bărnușcă
